May
25

OpenOffice Font Color

Ipoteza de lucru:

  • folosesc OpenOffice 2.3 (nu strâmba din nas, am nişte motive serioase pentru care folosesc OpenOffice în primul rând şi versiunea 2.3 în al doilea rând)
  • unul din motivele menţionate mai sus este că am pe laptop Ubuntu Gutsy 7.10 (nu strâmba din nas, că şi pentru asta am nişte motive, ştiu că suntem acum la 9.04 cu o grămadă de „improvements”, dar voi explica asta în alt articol)

Problema:

  • modificările de culoare ale unei bucăţi de text (prin oricare metodă) sunt salvate şi vizibile la print sau la PDF export, dar nu şi ]n fereastra de editare a OpenOffice.

Nu sunt genul care să creeze documente alambicate, cu multe referinţe, culori, poze şi alte asemenea. Nu zic că nu folosesc astfel de funcţii deloc, ci doar că le folosesc sporadic.

Ei bine, azi a fost o zi din acelea! am avut de scris o scrisorică unui client şi mi-am zis să „asortez” diversele heading-uri cu paleta de culori din siglă // site. N-a fost să fie!

Nici nu mi-am bătut capul, pentru că nu era ultra important. Dar după ce am scris scrisorica şi-am făcut-o PDF (de obicei fac conversia asta, vreau ca documentele emise de noi să arate aşa cum le-am creat, nu să depindă de vreun pachet Office sau altul) am văzut că în PDF culorile erau aşa cum le setasem, deşi pe ecran în OpenOffice eu nu vedeam asta.

Ca de obicei, m-am apucat de gugălit pe tema asta, şi am constatat că nu sunt eu singurul cu păţania. Ca atare, iată şi ...

... rezolvarea:

  • click pe Options => OpenOffice.org => Accessibility
  • debifează opţiunea „Use Automatic font color for screen display”
  • click pe OK ... et voila, totul e ok acum!

Singura întrebare care îmi trece prin minte este „cum naiba a fost activată opţiunea aia in the first place?”, da' e mai mult retorică.

25.05.2009

Păreri exprimate:

Deocamdată, n-a avut nimeni nimic de zis!

Spune-ți și tu părerea

: